Skip Navigation Links
Skip Navigation Links

Now on Bring4th.org

Bring4th.org

Forums

Online Store

Seeker Connector

Gaia Meditation

Subscriptions

Links

Donate/Volunteer

Join Us

Facebook

Twitter

Youtube

Patreon


Bibliotecă

Transcrieri ale L/L Research

Despre această transcriere: Textul următor este bazat pe transcrierea unei ședințe săptămânale de meditație avută de Rock Creek Research & Development Laboratories și L/L Research. Textul este oferit cu speranța că va fi folositor celor interesați de evoluția spirituală. Vă rugăm să abordați acest material cu discernământ. Vă recomandăm abandonarea lecturii, dacă aceasta nu este de ajutor.

Notă: Această transcriere, publicată de L/L Research, este corectată dar nu este în formă finală.

Întrunirea de Duminecă

Decembrie 21 1975

(H Channeling)

Sunt Hatonn. Vă salut, prieteni, în iubirea și lumina infinitului Creator. Este o plăcere să vorbim cu toți cei prezenți în această seară. Suntem bucuroși să vedem, atât de mulți, membri noi. Ar trebui să clarific, mai întâi, că noi și toți cei cu care lucrăm ne considerăm frați. Suntem uniți în scopul și în gândul nostru. Prieteni, scopul nostru este să iubim și să servim locuitorii planetei Pământ și ai întregului univers al infinitului Creator.

Noi, cei din Confederația Planetelor în Serviciul Infinitului Creator, am venit pe Pământ pentru a oferi asistență. În prezent ne limităm la o asistență sub forma celei pe care o experimentați acum. Prin instrumente, precum acesta, care vorbește în acest moment, comunicăm cu un număr mare din locuitorii planetei. Cuvintele pe care le rostim sunt oferite cu iubire, ca îndrumare intelectuală pe calea iluminării.

Prieteni, subliniem că intelectul este doar un instrument minor în dezvoltarea voastră. Ați învățat limita capacităților voastre intelectuale, la fel de bine ca toți ceilalți care posedă intelect. Există multe lucruri de neînțeles pe care le-ați acceptat ca adevărate, ele fiind inexplicabile prin procesul vostru intelectual. Prieteni, adevărul este mai de necrezut, decât poate intelectul să înțeleagă. Adevărul este infinit și toate lucrurile din creație sunt nelimitate, la fel cum este experiența voastră și cum este cunoașterea voastră. Cunoștințele voastre se află în miezul ființei voastre, în unitatea cu Creatorul, în prezența Lui în voi. Prieteni, călătoria voastră în acest univers și în această creație este un ciclu care nu se sfârșește niciodată, care se dezvoltă constant în cunoaștere și experiență. În drumul vostru, veți avea multe ocazii de a învăța. Iar experiența voastră curentă pe planeta Pământ este de mare importanță în planul evoluției voastre.

Prieteni, omul pe planeta Pământ se află, în acest moment, în pragul cunoașterii nelimitate, al iubirii nelimitate. Este dreptul vostru divin să cunoști aceste adevăruri. Există un singur mod de a înțelege cu adevărat, și de a fi cu adevărat iluminați. După cum știți deja, acest mod este practicarea meditației.

Prieteni, adevărurile nelimitate și infinite, depășesc capacitățile intelectului vostru. Prin urmare, pentru a explora aceste adevăruri, pentru a învăța și cunoaște aceste adevăruri, trebuie să treceți dincolo de intelect. Permiteți intelectului să se liniștească. Lăsați-l să se odihnească. Lăsați, în schimb, intelectul spiritual să analizeze informațiile. S-ar putea să nu auziți cuvinte, prieteni, dar veți auzi adevărul și iubirea. În momentele de tăcere, veți auzi universul, rostind prin vocea Creatorului, adevărurile infinitului și ale iubirii.

Voi transfera contactul. Sunt Hatonn.

(N Channeling)

Sunt Hatonn. Vă salut, din nou, în iubirea și lumina infinitului Creator. Prieteni, deși vă subliniem cu insistență necesitatea meditației, nu insistăm nici pe departe cât ar trebui. Deoarece prieteni, nu vrem să forțăm asupra voastră înțelegerea acestei importanțe, decizia fiind, în totalitate, a voastră. Decizia pe care o veți lua va fi calea pe care o veți alege. Din experiența noastră, nu cunoaștem o altă cale, mai rapidă, pentru progresul spiritual, decât meditația. Alegerea însă vă aparține.

Suntem conștienți de anumite întrebări în mintea voastră, și probabil că unele dintre ele au primit deja răspuns. Prieteni, deși prezența noastră poate părea neobișnuită în acest moment, noi suntem alături de voi de foarte mult timp. Dacă cineva își dorește gândurile sau prezența noastră, vom fi imediat alături de el. Vă putem ajuta doar dacă doriți acest lucru, căci acesta este calea noastră. Respectăm liberul arbitru al fiecărei persoane în creație. După cum vedeți, dorința voastră este singurul mod în care vă putem ajuta. Însă dorința noastră sinceră este să fim alături de voi. Este o onoare să fim de ajutor. Suntem alături de voi, prieteni.

În acest moment vom transfera acest contact altui instrument. Sunt Hatonn.

(Carla channeling)

Acum sunt în contact cu acest instrument. Sunt Hatonn și vă salut încă o dată în iubirea și lumina infinitului Creator. Vorbind despre meditație, ca metodă de realizare a obiectivelor în această viață, dorim să ne oprim pentru o clipă asupra experiențelor voastre din acest moment. Hai să analizăm mediul planetei în acest moment, întunericul și frigul iernii. Câte ore ați petrecut în întuneric și frig? Gândiți-vă, prieteni, la adevărata natură a evenimentului religios care va urma, în curând. Este o poveste despre care se spune că este adevărată. Este povestea unui copil născut într-o iarnă întunecată. Sărac, înfrigurat, flămând, acel copil a fost Iisus. Prieteni, precum Iisus, fiecare din voi așteaptă să se nască. Fiecare dintre voi este în întuneric și în frig, deoarece în întuneric și frig, se adună lucrurile pentru a renaște. Este întunericul nutritiv și mântuitor. Frigul este necesar nașterii. Prin meditație, prieteni, hrăniți și îngrijiți acel suflet al vostru în strădania lui spre nașterea spirituală.

Știm că nu este înțeles corect motivul pentru care mama celui numit Iisus a fost considerată fecioară. Virginitatea ei simbolizează faptul că spiritul nu este de origine umană (tatăl biologic), ci este al Tatălui divin. Fiecare dintre voi este „al Tatălui”. Fiecare dintre voi așteaptă nașterea adevărată. Sădiți această credință în voi. Nu contează mediul imperfect, el este, cu siguranță, mai bun decât ieslea unui grajd rece, înconjurați de animale. Realitățile ne vin de la Tatăl nostru, prieteni.

Vă salutăm mereu în iubire și în lumină. Iubirea răzbate în întuneric, iar energia ei aduce lumina. Fiecare dintre voi este format în iubire perfectă. Fiecare dintre voi strălucește cu o lumină perfectă.

Există multe culori. Câte culori vă puteți imagina? Poate că numărul lor este infinit, deoarece există nuanțe în fiecare culoare, care continuă la infinit. Fiecare nuanță se distinge de oricare alta, dar toate sunt create și aparțin luminii albe. La fel și voi, prieteni. Tot ceea ce întâlniți sunt porțiuni diferite ale luminii, formate în iubire perfectă. Cât de greu este să înțelegeți desăvârșirea Tatălui în fiecare altă persoană? Fiecare persoană are o nuanță diferită, iar unele nuanțe par să nu se asorteze cu nuanța voastră. Toate sunt însă născute din lumina albă. Toate sunt unite cu fiecare din voi, iar voi sunteți uniți cu ele.

De ce sunteți aici? Putem spune că sunteți aici, pentru a afla de ce sunteți aici. Sunteți aici deoarece Creatorul se cunoaște pe Sine, iar dorința care v-a creat este dorința Creatorului de a se cunoaște pe Sine. Creatorul, Tatăl vostru, așteaptă să fie recunoscut de copiii Săi. El vă așteaptă în sinele vostru, și drumul spre el este găsit prin meditație.

Răbdarea vă rugăm. Avem dificultăți cu acest instrument.

(Pauză)

Sunt Hatonn. Voi încerca să mai adaug ceva prin acest instrument, înainte de a vă părăsi. Sunt conștient că există întrebări. Aș dori să răspund uneia de tip general, spunând că în cadrul Confederației Planetelor în Serviciul Infinitului Creator există multe tipuri de entități. Există câteva din același plan fizic cu al vostru. Majoritatea sunt asemeni nouă, în sensul că sunt capabile să își asume vibrațiile lumii voastre și să ia formă fizică. Entitățile asemeni nouă sunt capabile, de asemenea, să își ajusteze vibrațiile la planul astral al existenței, astfel încât să existe într-un alt continuum și să fie invizibili pentru cei asemeni vouă, deși sunt în prezența voastră. Există, de asemenea, mulți în cadrul Confederației Planetelor care sunt la un nivel mai ridicat de vibrații. Noi toți suntem aici cu speranța de a fi de folos. Există multe nivele de vibrație pe Pământ, și în fiecare există aceeași confuzie. Noi ajutăm în lumea fizică, în timp ce alții ajută în lumile metafizice.

Toate aceste lumile formează Pământul. Dacă nu ați fi în plan fizic, din cauza că ați fi morți, ați fi într-unul din celelalte planuri, dar ați rămâne conștienți de prezența noastră. Prezența noastră, sperăm, vă oferă ajutor și iubire. Vă subliniem că nu există sfârșit, și am cunoscut o mai mare parte a creației, decât voi. Vă întindem o mână de ajutor, precum ne-au întins-o și nouă, cei dinaintea noastră.

Facem acest lucru pentru că, la nivelul de înțelegere la care suntem, am constatat că nu putem progresa decât prin serviciul altora. Căci în universul nostru, legea pe care o numiți „Legea de Aur” a devenit evidentă. Așa că, ceea ce oferim determină ceea ce primim. Nu putem primi cunoștințe suplimentare decât oferind, de bună voie, ceea ce știm acum. Prin urmare, să fim aici, este în avantajul nostru și pentru progresul nostru.

Aș vrea să transfer contactul, pentru ultima oară. Sunt Hatonn.

(B channeling)

Sunt Hatonn. Acum sunt în contact cu acest instrument. Voi adăuga doar câteva cuvinte prin acest instrument, prieteni. Infinitul Creator a creat iubirea. Prieteni, datorită legăturilor pe care le-ați făcut, iubirea este populară pe planetă. Trăindu-vă existența în iubire, vă protejați de percepția durerii. Căci, prieteni, nimic nu este mai puternic decât iubirea. Dar pe de altă parte, nu vă puteți proteja de experiență. Prieteni, protejându-vă împotriva experiențelor, vă înfrânează evoluția. Vă rugăm meditați zilnic. Înconjurați-vă de iubire și oferiți-o celor cu care intrați în contact. Prieteni, cunoaștem această experiență a iubirii de mult timp. Putem afirma sincer că fericirea pe care o trăim prin iubire, nu poate fi nici măcar imaginată de voi, dar, așa cum am spus, ea este dreptul vostru divin.

Acesta este mesajul pe care îl avem pentru voi. în această seară. A fost o onoare să împărtășim această meditație cu voi. Vă las în iubirea și lumina infinitului nostru Creator. Adonai.

  Skip Navigation Links

Copyright © 2021 L/L Research