Grup: Deoarece noi, la marginea Căii Lactee, am evoluat într-un mod care utilizează foarte concret și complex mintea conștientă, ne întrebăm dacă este necesar în evoluția noastră spirituală să folosim creațiile minții conștiente, care ne-au ajutat evoluția spirituală de până acum și dacă există o altă cale de evoluție, mai eficientă decât cea creată pe această planetă până acum. Este munca spirituală făcută ca urmare a instalării voalului între mintea conștientă și inconștientă utilă în procesul nostru evolutiv viitor?

(Carla channeling)

Sunt Q’uo. Vă salut în iubirea și în lumina unicului infinitului Creator. Vă suntem recunoscători că ne-ați chemat la această sesiune de lucru în această dimineață strălucitoare și minunată.

Ne simțim privilegiați să ne amestecăm vibrațiile și gândurile cu ale voastre. Vom încerca să răspundem cu atenție la această întrebare, deoarece întrebările acestea tratează subiecte alunecoase care nu sunt ușor de redat în cuvinte. Întrebarea se referă la un set de presupuneri și are de a face cu un alt set de presupuneri. Ne vom referi la fiecare în parte.

În primul rând, avem de a face cu o problemă a culorilor. Folosirea a tot ceea ce este omega, care este rezultat din tot ceea ce a fost implicit alfa, într-un univers al mișcării, se realizează prin cuante. Prin urmare, deși conștiința de grup sau conștiința individuală nu urmează legile mișcării din universul material, diferitele culori sau undele de lumină care stau la baza tuturor structurilor respectă legile mișcării.

Pentru a aborda al doilea set de presupuneri menționate în întrebare, deși metodele de învățare despre sinele și mediul de a treia densitate necesită colectarea multor informații, această metodă de învățare despre sinele nu este utilă semnificativ dincolo de a patra densitate. Există alte modalități de învățare despre sinele care încep să se manifeste în a treia densitate, pentru a se extinde în densitatea următoare devenind metodele preponderente de învățare.

Nu spunem acest lucru pentru a denigra metoda intelectuală sau pentru a desconsidera mijloacele pe care le folosesc entitățile conștiente de sine în încercarea de a-și înțelege lumea materială. Considerăm că diversele sisteme elaborate de informații, folosite de pământeni, sunt pline de înțelepciune și umor, deoarece aceste detalii sunt văzute de unii ca având puterea unei vrăji sau protecții magice. Deducerea unui fapt din alt fapt într-un mod care pare a avea logică, aduce o siguranță ca si cum entitățile devin din ce în ce mai reale pe măsură ce enumeră detalii, aparent legate, despre sine și despre lumea materială.

În această elaborare detaliată a lumii materiale sunt multe de recomandat. Vă recomandăm să urmăriți interdependența informațiilor despre biologie și alte științe ale vieții. Vă recomandăm modelele culturale găsite în artele sociale și în artele frumoase. Domeniul științific și sistemele științifice sunt realizări monumentale ale intelectului. Creațiile artiștilor sunt o altă ordonare de idei și concepte. Metoda următoare are o parte care este locul de naștere al sistemelor pe care le veți dezvolta în densități următoare. Această metodă este întregirea sinelui sau metoda adăugării la sine a aspectelor care sunt conținute în emoție, iar această emoție dă culoare și formă subiectivă, creând astfel o semnătură întrepătrunsă de esență și existență.

Studiul perpetuu al manifestărilor lumii materiale nu este calea de cunoaștere a sinelui care va produce evoluția spirituală în această creație. Însă, metoda intelectuală nu trebuie disprețuită. Am observat neatenția care apare în mințile voastre, de obicei calme, atunci când aparențele sunt folosite ca argument sau când simțiți că ordonarea aparentă a lucrurilor va provoca prin ea însăși o evoluție în spirit.

Sunt multe de recomandat despre talentele artistice sau intuitive pe care le are fiecare entitate și vă încurajăm să folosiți simțurile vizuale și auditive pentru a crea modalități de exprimare a esenței sinelui, așa cum fac artiștii atunci când produc imaginea, muzica, poemul sau dansul.

Aveți o altă întrebare. Sunt Q’uo.

Confirm ceea ce tocmai ați spus, studierea intelectuală a lumii materiale în scopul evoluției spirituale nu este o cale la fel de directă spre întregirea sinelui precum sunt emoțiile și evoluția apărută atunci când creăm. Preocupându-ne despre aceste detalii ale lumii materiale ridicăm un obstacol în fața noastră, blocându-ne calea spre întregirea sinelui. Curgerea energiei prin noi este mai liberă când nu analizăm atât de mult lumea din jur. Meditația, spre deosebire de analiză, este un mod mai natural și mai eficient de a întregi sinele. Am dreptate în acest sens?

Sunt Q’uo, ai dreptate, soră…

În calitate de căutători trebuie să disciplinăm acea tendință a minții de a analiza și de a organiza deoarece meditația este mai avantajoasă. Acest concept pe care l-ați explicat data trecută a eliminat o mulțime de întrebări, deoarece rezonând cu ceea ce ați spus am înțeles întregul.

Eu și alți căutători avem tendința de a respinge acel sentiment de întregire a sinelui și presupun că, dacă am accepta acest sentiment, am fi capabili să percepem lumea materială și existența într-un mod mai detașat, permițându-ne să simțim lumina mai din plin.

Presupun că este corect ce spun și vă mulțumesc pentru că ați clarificat acest lucru, deoarece trebuie să evit analiza extensivă a realității. Vă mulțumesc și întreb, dacă ce am spus este corect?

Sunt Q’uo. Pentru unii transformarea repetată a sinelui și manifestarea sinelui întregit, este modul cel mai eficient de a reaminti cu acuratețe emoția și manifestarea cuantelor luminii și a iubirii prin care entitatea progresează în încarnare.

Subliniem că nu avem nimic împotriva studiului intelectual al lumii materiale de a treia densitate și credem că acest mijloc de învățare nu este doar o cale care, până la urmă, se înfundă, ci, de asemenea, utilizarea tehnologiei apărute ca rezultat al acestui studiu intelectual oferă entităților mai mult timp liber, astfel oferindu-le oportunitatea de a aprofunda înțelegerea existenței. Prin urmare lecțiile necesare progresului metafizic al sinelui pot fi onorate.

Dar este necesară manifestarea esenței entității în sinele întregit, pentru adăuga compasiune la înțelege, și dacă luați ca exemplu entități pe care le-ați considerat înțelepte vă veți aminti de acele entități simple, fără studii înalte, ale căror spirite nu erau îmbogățite de cunoștințe vaste, dar ale căror naturi metafizice se manifestau asemeni spiritelor înțelepte, nu pentru că au înțeles realitatea fizică sau pentru că au putut să vorbească cu elocvență, ci pentru că natura lor a fost bazată pe întreaga viață trăită sub semnul manifestării sinelui întregit.

Așteptăm următoarea întrebare.

Înainte de a trece mai departe, mai dorește cineva să adreseze o întrebare despre acest subiect?

[Pauză]

În scopul explorării unora dintre percepțiile mele, voi pune câteva întrebări legate de aură și sistemul de chakre în cadrul complexului minte/corp/spirit. Dacă există lucruri pe care trebuie să le studiez pe cont propriu voi accepta acest răspuns.

Prima întrebare este despre faptul că cercetătorii au împărțit aura umană, prin sistemul de chakre, în șapte nivele care prezintă conceptul nostru de conștiință și lumină care se manifestă fizic. Apoi, chakrele au, fiecare, șapte substraturi. În realitate aceste straturi tind la infinit, dar este limitarea Logosului nostru cea care ne permite să simțim doar cele șapte nivele, deoarece responsabilitatea noastră în a treia densitatea este curățarea primelor trei chakre pentru a permite luminii vii să curgă spre interior. Merită explorat dincolo de cele șapte chakre, pentru a ne îmbunătăți tehnicile de vindecare, sau este aceasta o direcție inutilă pentru scopul experienței noastre de a treia densitate?

Sunt Q’uo. Soră, natura subiectivă a percepție individuale creează nevoile și cerințele pentru munca vindecătorului. Un vindecător ar putea crede că este suficientă înțelegea unui sistem de vizualizare care folosește culori în șapte benzi de frecvență. Un alt vindecător, ar putea crede că are nevoie de șapte ori șapte culori, fiecare culoare fiind într-o bandă de frecvență mai prescrisă.

De fapt, când vindecătorul are o metodă individuală bine definită și consistentă de vizualizare a mișcării luminii, acest sistem de vizualizare devine funcțional. Nu dorim să fim vagi, ci clarificăm doar că aproape orice metodă consecventă de vizualizare a curgerii luminii va funcționa pentru cel care are darul vindecării și dorința de a manifesta acest dar. Abilitatea de a vindeca nu este dependentă de forma sau structura acestor vizualizări, sau controlată de acest sistem de vizualizare, ci mai degrabă energia de vindecare curge prin instrument și, pe durata muncii de vindecare, vindecătorul descoperă un mod de vizualizare a curgerii luminii care îi permite să fluidizeze mișcarea energiei vindecătoare inteligente prin sine.

Scopul este ca vindecătorul să devină transparent acestei energii inteligente, astfel încât să fie complet permeabil și să funcționeze asemeni unui amplificator conștient. Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, mintea vindecătorului trebuie să fie liniștită printr-o metodă sau un sistem de vizualizare a curgerii acestei energii. Prin urmare, îndemnăm fiecare vindecător, indiferent de talentul vindecării, să găsească acel nivel de detaliu, în vizualizarea proprie, care să îi fie suficient, știind că scopul metodei de vizualizare este acela de a asigura liniștirea intelectului și de a reuși cooperarea cu lumea fizică, astfel încât energia infinită a unicului Creator să curgă liber și inteligent pentru a produce vindecarea.

[Pauză]

Sunt Q’uo și observăm că acest instrument crede că nu am fost clari. Percepem o întrebare, cu privire la cât de detaliate trebuie să fie nivelele de culoare. Detalierea reală a colorilor se apropie de infinit. Din acestea trebuie vizualizate doar atâtea cât sunt necesare pentru liniștirea intelectului vindecătorului. Așteptăm întrebarea următoare.

În ceea ce privește cele două sesiuni de vindecare pe care le-am făcut Carlei. În prima sesiune, am folosit mai multă intenție și concertare pentru găsirea vizualizărilor, încercând să obțin o mai mare conștientizare care să mă poată ajuta în sistemul meu și din acest motiv m-am confruntat cu mai multă nervozitate. De asemenea am simțit o căldură inconfortabilă când am vizualizat curgerea energiei. Până în acest moment nu am fost încă capabilă să definesc un model al vizualizării, și înțeleg că trebuie în continuare să îmbunătățesc această vizualizare.

A doua oară când am încercat vindecarea, m-am abținut din a detalia vizualizarea sau din a identifica simptome specifice care să trebuiască vindecate, și mental am acceptat ceea ce se întâmpla, folosind iubirea ca energie curgând prin mine și ca esență a sinelui meu. De această dată m-am confruntat cu mai puțină nervozitate iar la sfârșitul sesiunii am avut sentimentul că vindecarea a reușit.

Nu am putut determina dacă vindecarea prin acceptare, fără căutarea profundă, din a doua sesiune a produs un grad mai complet de vindecare. Sunt căutarea și încercarea de a învăța pe durata vindecării distractive, reducându-mi capacitatea de a transfera energie? Nu am putut determina care ședință a produs o vindecare mai bună. Este necesar să stabilesc dacă o ședință de vindecare este mai bună decât cealaltă sau nu? Am simțit că amândouă au ajutat deoarece intenția a existat, dar eram curioasă despre calitatea fiecărei metode de vindecare?

Sunt Q’uo. Putem comenta…

[Sfârșit de casetă]

(Carla channeling)

…calitățile de vigilență și precizie aduc o intensificare a dorinței în interiorul sinelui. Sesiunea de vindecare este abordată de sinele întregit atunci când energiei i se permite să lucreze…

[Se aude un zgomot. Carla râde]

E în regulă, încă o am, trebuie doar să cobor…

(Carla channeling)

Sunt Q’uo, remarcăm simțul umorului acestui instrument. Sesiunea de vindecare făcută de vindecătorul care se bazează pe inteligența energiei de vindecare este, probabil, mai eficientă decât sesiunea făcută de vindecătorul care folosește o vizualizare strictă, dar, strictețea vizualizării este utilă în pregătirea sesiunii de vindecare. Această strictețe scade nervozitatea internă, astfel încât vindecătorul devine complet concentrat și conștient. Pe durata sesiunii, eficiența rezultă din oceanul unificat al minții calme și senine, în care are loc vindecarea metafizică. Deci, fiecare atitudine este utilă; cea disciplinată înainte de sesiune când se pregătește sinele vindecătorului; cea acceptantă pe durata sesiunii când încrederea că totul va fi bine este necesară.

Cred că așteaptă să pui o altă întrebare…

Am o altă întrebare. Se referă la lumina albă pe care am văzut-o acum un an și jumătate în care exista o bandă transparentă. Mă întreb dacă vă referiți la acest tip de vizualizare atunci când vorbiți despre un vindecător transparent? A fost vizualizarea legată de această transparență și pot folosi această vizualizare a luminii transparente în practica mea pentru a deveni transparentă pe durata vindecării? Observ, în timp ce vorbesc lumini intermitente și presupun că este frecvența de comunicare.

Încerc să învăț cum să dezvolt ochiul interior și doresc să știu dacă ceea ce am simțit acum un an și jumătate este util încercării mele de a deveni transparentă, și dacă trebuie sau nu să mă preocup de acel eveniment.

De exemplu, ieri, în timp ce curățam chakrele, când am ajuns la chakrele superioare, am observat că lumina se mișca mult mai repede decât alte dăți și pare a fi rezultatul încercărilor mele de a mă curăța energetic. Încerc să stabilesc dacă pot să folosesc ceea ce am vizualizat acum un an jumate pentru a mă alinia cu acel nucleu transparent și dacă ar fi bine să mențin această aliniere pentru a o folosi în sesiunile de vindecare?

Sunt Q’uo. Îți înțeleg întrebarea dar este imposibil să răspundem simplu. Vom încerca să fim clari. Intelectul este de așa natură încât dacă ar fi să-ți propunem un sistem oarecare de vizualizare pe care l-ai crede, din acel moment ai vizualiza în maniera în care ți-am spus, făcând acel sistem eficient pentru tine. Acest lucru nu înseamnă că vizualizările vindecătorului nu sunt reale, ci doar că natura conștiinței este atât de maleabilă și atât de independentă de legile mișcării luminii încât se pot adapta la orice sistem de vizualizare și se pot reconfigura inteligent în interiorul senzorilor corpului fizic pentru a obține informația necesară, ca și cum această informație intuită ar fi oferită de sistemul acceptat de vindecător.

Prin urmare, dacă noi am avea o opinie pozitivă despre viziunea avută, atunci ai simți că este o viziune bună și o învățătură bună pentru sine. Dacă am avea o opinie negativă despre viziune, ai simți că trebuie căutată o altă viziune pentru sine. Cel mai înțelept este să sugerăm că există pentru fiecare o cale de dizolvare care duce la adevărata transparență. Pe măsură ce vindecătorul caută o viziune din ce în ce mai întregită a sinelui și capătă încredere în potențialul sinelui echilibrat, acea energie transparentă, asemeni celei vizualizate în trecut, începe să fie disponibilă. Astfel micile asperități ale personalității vindecătorului vor fi expuse acelei lumini transparente, pentru a fi șlefuite de aceasta, astfel încât să nu afecteze serviciul de vindecare.

Cerem ca vindecătorul să nu fie limitat de o vizualizare anume, ci, mai degrabă, să se deschidă oricărui sistem de percepție nou pe perioada pregătirii pentru vindecare. Dacă vindecătorul se simte confortabil folosind un sistem de vizualizare a energiilor și esențelor, atunci vindecătorul va fi foarte eficient pe linia creată de acea structură. Însă, dacă vindecătorul este flexibil permițând apariția unor vizualizări noi pe care le va analiza după ce au fost finalizate, credem că va maximiza calea serviciului.

Așteptăm întrebarea următoare.

Nu știu dacă puteți explica fenomenul următor. Poți explica ce este, din punct de vedere metafizic, căldura inconfortabilă în corpul meu pe perioada ședințelor de vindecare? Știu că energia care curge produce un efect. Cum afectează organele și pielea, această arsură, propagându-se din interior spre exterior, care este uneori extrem de incomodă? Există un mod mai bun de a explica ceea ce se întâmplă decât prin faptul că lumina care curge provoacă arsura?

Sunt Q’uo. Dacă percepi această căldură ca venind de la nervi și apoi permiți o analogie a sistemul nervos fizic cu un sistem nervos al corpului electric, atunci poți înțelege această căldură ca fiind proporțională cu cantitatea de energie care curge în sistemul nervos al corp electric care se exprimă în corpul fizic ca durere și se manifestă ca și căldură. Practic, simțiți o intensitate a căldurii egală cu intensitatea durerii fizice.

Dacă acest efect este reprimat, va crea dificultăți vindecătorului, deoarece stresul cauzat sistemului nervos, de munca de vindecare, poate produce durere. Prin urmare, recomandăm ca această căldură, sau orice alt mod subiectiv de înregistrare a stresului, să fie vizualizată ca trecând din interiorul aparatului de vindecare, atât fizic cât și metafizic, spre mediul exterior și apoi să fie redată înapoi sursei, în special după sesiunea de vindecare.

Recomandăm spălarea mâinilor sau alte acțiuni rituale de natură emoțională, care semnifică faptul că legătura realizată în timpul sesiunii de vindecare a fost desfăcută la sfârșitul ei, și orice efect preluat de la pacient a fost îndepărtat de sine și redat unicului infinitului Creator.

Solicităm o întrebare de închidere în acest moment.

Întrebarea de închidere este legată de culoarea percepută la vârful degetelor, care are nuanța verde măr și, cu puțină practică, am reușit să o extind spre exterior și știu că prin intenție poate fi extinsă la distanțe mari. Este intenția singura metodă pentru a extinde vindecarea cu degetele?

Sunt, de asemenea, curioasă despre nuanța colorii care nu este din culorile primare. Este o nuanță deschisă și doresc să știu dacă asta se datorează faptului că este o combinație a luminii albe cu culoarea verde a inimii? Puteți explica vindecările descrise, în cartea Barbarei Brennan, prin care unii vindecători sunt capabili să canalizeze anumite culori prin degete.

Acest lucru este puțin avansat pentru mine în acest moment, dar mă întrebam dacă ați putea explica procedura de bază. În calitate de vindecător, este mai bine să încerc să atrag energiile superioare sau este mai bine să mă concentrez pentru a permite energiei inteligente să vindece?

O altă întrebare constă în studiul fotografiilor și vizualizarea câmpurilor din fotografiile pacienților. Reprezintă câmpurile pe care le vizualizez starea entității din momentul în care a fost făcută fotografia? Înțeleg că acel câmp se poate analiza mai în detaliu, dar eram curioasă să înțeleg ce vizualizez în acele fotografii, câmpul la momentul la care a fost făcută fotografia sau câmpul energetic al entității în prezent. Dacă ați putea clarifica acest lucru aș aprecia.

Sunt Q’uo. Vom încerca să clarificăm, soră. În primul rând, în ceea ce privește energia degetelor, această radiație poate fi afectată de natura intenției. Sugerăm însă o abordare ușor diferită. Sugerăm ca intenția de a extinde energia să fie aplicate sinelui pe durata pregătirii pentru sesiunea de vindecare. Puteți vizualiza, de exemplu, sinele mișcându-se într-o baie de lumină albă, curățindu-se și purificându-se, astfel încât să fiți tot mai concentrată asupra serviciului Celui infinit.

Când mantia vindecării este îmbrăcată, sinele transparent al vindecătorului este descătușat, energiei sinelui permițându-i-se să se deplaseze la forța reală. Această relaxare a vizualizării va face vindecătorul să iradieze mult mai multă energie, un câmp mult mai pătrunzător decât câmpul vindecătorului care încearcă să extindă prin control. Intenția puternică pune sinele în lumină și perfecționează spiritul, însă, atitudinea relaxată, amplifică energia, producând un câmp mult mai eficient pentru vindecare.

În ceea ce privește lucrul cu culorile, puterea vindecării este limitată doar de percepția entității despre acea putere. Nu vorbim aici despre schimbarea manifestărilor, ci despre puterea disponibilă pentru a vindeca sau pentru a echilibra ceea ce este dezechilibrat. Sistemele de culori mai detaliate funcționează, deoarece entitățile au construit vizualizări succesive obținând un sistem care face posibilă acea vizualizare detaliată. Credem că aceste sisteme de culori sunt subiective și reprezintă alegeri făcute de entități care încearcă să ordoneze universul percepțiilor lor subiective.

Nu trebuie să vă lăsați păcăliți sau derutați de propriile percepții subiective. Pentru a putea simți sinele trebuie să ordonați această sălbăticie interioară și suntem de acord că este utilă orice metodă consistentă de a vizualiza diferitele câmpuri și nivele energetice folosind culoarea. Ceea ce ne împiedică să spunem că un mod este mai precis decât altul este că, în opinia noastră… nici un mod nu este mai precis decât altul. De exemplu, există o serie foarte complexă de vizualizări de culoare legate de arborele vieții, cabala. Acest sistem de culori reprezintă zece chakre, și mulți îl consideră mai util decât sistemul de șapte chakre pe care îl folosiți. Deci, prin oricare mijloc se poate învăța.

Înțelegerea noastră este că, peste orice câmp de culoare real, se suprapune câmpul de culoare potențial. Acest câmp conține potențialele pentru toate culorile și umbrele culorilor. Aceste potențiale sunt afectate de motive fără număr începând de la energiile corpurilor cerești la modularea tuturor frecventelor culorilor de către sisteme de frecvențe de ordin superior, ca să nu mai vorbim de energiile incluse în acel câmp potențial, schimbându-i oarecum nuanța, sau acele energii absolute care datorită naturii lor colorează întregul. Astfel orice culoare poate fi disecată pentru a vedea nuanțele sau nivelele energetice din acea densitate.

Înțelegem că aceste informații sunt frustrante însă încurajăm utilizarea oricărui sistem de vizualizare. Orice vindecător trebuie să aleagă un sistem, cum este cel oferit de cea numită Barbara, și să folosească perseverent acel sistem, ajustând structura de culori aleasă, până când simte că sistemul obținut îi reprezintă complet sinele. Cu alte cuvinte, lucrul cu culorile influențează mintea vindecătorului. Vindecătorul funcționează ca un amplificator care oferă vindecarea pacientului. Energia însăși este inteligentă. Ceea ce obține vindecătorul prin vizualizare este să își organizeze mintea, astfel încât aceasta să nu diminueze vindecarea ci să o amplifice.

Nu spunem că vizualizarea culorii ieșind din degete nu ar ajuta chirurgia psihică, așa cum este descrisă în întrebare, ci mai degrabă spunem că acest tip de chirurgie psihică, precum toate celelalte manifestări legate de vindecare, sunt create de energia inteligentă prin credința sau convingerea vindecătorului cu privire la folosirea acestei energii. De aceea, dacă vizualizarea nuanțelor întărește credința și crește precizia muncii, atunci vă încurajăm să lucrați cu aceste vizualizări de culoare în orice sistem vi se potrivește, așa cum îl încurajăm pe acest instrument să se roage celui numit Isus…

[Sfârșit de casetă]