Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Infinitului Creator. Începem comunicarea.
21.1Intervievator
Am câteva întrebări pe care vreau să le adresez în această sesiune. Voi începe cu acestea.
Prima întrebare: Este viitorul conținut al acestei cărți afectat în vreun fel dacă instrumentul citește materialul obținut până acum?
Ra
Sunt Ra. Viitorul (după cum măsurați timp/spațiul) comunicării pe care o oferim prin acest instrument, nu are nici o conexiune cu complexul minte al instrumentului. Acest lucru se datorează următoarelor două lucruri:
În primul rând, este fidelitatea instrumentului în dedicarea voinței pentru serviciului Infinitul Creator.
În al doilea rând, necesitatea folosirii vocabularului din memoria instrumentului fără subiectivismul cauzat de prejudecățile sinelui ei, au convins complexului nostru de memorie socială că este suficientă eliminarea părții conștiente a minții din complexul minte/corp/spirit pe durata sesiunii. Astfel se asigură cea mai eficientă cale de comunicare a acestui material, cu cea mai mică deformare posibilă.
21.2Intervievator
O mică paranteză: Folosiți vocabularul vostru, sau vocabularul instrumentului pe durata contactului?
Ra
Sunt Ra. Folosim vocabularul limbii cu care sunteți voi familiari. Acesta nu este întocmai vocabularul instrumentului. Însă acest complex minte/corp/spirit în particular conține un număr de cuvinte suficient de bogat, încât limitarea de limbă este cel mai adesea fără importantă.
21.3Intervievator
Andrija Puharich va veni în vizită la sfârșitul acestei luni. Poate el citi materialul nepublicat despre vindecare?
Ra
Sunt Ra. Entitatea de care am vorbit cunoaște acest material în memoria conștientă, într-o formă întrucâtva alterată. Prin urmare este inofensiv să permiteți acestei entități să devină familiar cu acest material. Însă rugăm complexul minte/corp/spirit numit Henry să fie pregătit suficient prin meditație contemplație sau rugăciune, înainte de a se adânci în aceste lucrări. În prezent, cum am mai spus, acest complex minte/corp/spirit nu este de vibrație potrivită.
21.4Intervievator
Am decis să îl excludem de la aceste lucrări. Din materialul care există în acest moment, am remarcat doar un alt detaliu; există o afirmație, care îi va permite să înțeleagă cine cred eu că a fost Spectra. Cred că este de datoria mea să elimin această afirmație din informație pentru a proteja Liberul Arbitru pe care și voi încercați să îl protejați prin refuzul de a defini originea Spectra, contactul lui din Israel. Este corect?
Ra
Sunt Ra. Acest lucru este la discreția voastră.
21.5Intervievator
Am bănuit că vei spune acest lucru.
Să ne întoarcem acum la discuția noastră legată de carte. M-ar interesa să discutăm această parte de început a ciclului de 75.000 de ani, aș dori să ne întoarcem puțin înapoi, destul de devreme, înainte de începutul ciclului de 75.000 de ani, și să arunc încă o privire la transferul entităților de pe Maldek, pentru a clarifica acest punct. Aș dori să verific timpul pe care ni l-ați dat, deoarece am avut anumite erori în numere la începutul acestui contact, și s-ar putea ca acest număr să fie incorect. Când au fost transferate entitățile de pe Maldek?
Ra
Sunt Ra. Entitățile de care vorbești au suferit câteva transformări, prima apărând cu 500.000 de ani pământeni în urmă, după cum măsurați timpul. La acel moment entitățile au fost transformate într-un „nod”. Această fază a continuat pentru ceea ce numiți eoni în timpul vostru.
Cu aproximativ 200.000 în urmă, o entitate din Confederație a fost capabilă să relaxeze acest „nod” din care nu a scăpat nimeni pe durata anihilării planetare. Aceste entități au fost apoi transferate din nou în dimensiunile timp/spațiu, sau interioare, și au fost supuse unui lung proces de vindecare. Când acest proces a fost completat, aceste entități au fost capabile să decidă momentul ușurării consecințelor acțiunilor lor, și prin urmare să pregătească condițiile necesare pentru acest pas.
Cu 46.000 de ani în urmă acest moment a fost considerat potrivit, entitățile alegând încarnarea pe planeta Pământ.
21.6Intervievator
Înțeleg. Înseamnă că nu a fost nici o încarnare înainte de acest ciclu de 75.000, ale entităților de pe Maldek. Este corect?
Ra
Sunt Ra. Este corect în sensul de încarnare în timp/spațiul de a treia densitate.
21.7Intervievator
Au fost unele din aceste entități încarnate în a doua densitate înainte de ciclul de 75.000 de ani?
Ra
Sunt Ra. Este incorect. Aceste entități au fost încarnate doar în timp/spațiul celei de a treia densități, care formează planele interioare, fiind supuse procesului de vindecare și devenind conștiente de acțiunile lor.
21.8Intervievator
Nu doresc să repetăm material despre care am vorbit deja, dar există unele puncte cu a căror înțelegere avem anumite dificultăți, și uneori trebuie să adresez o întrebare puțin diferit, pentru a înțelege mai bine. Mulțumesc.
Deci la startul ciclului de 75.000 de ani știm că a fost impusă carantina. Presupun că Gardienii erau conștienți de încălcările Liberului Arbitru, care ar apărea dacă nu ar fi impus acea carantină la acel moment, și prin urmare au impus-o. Este corect?
Ra
Sunt Ra. Este parțial greșit. Greșeala este următoarea: acele entități, a căror experiență de a treia densitate a fost terminată prematur, au fost ajutate genetic în timp ce au fost transferate în a treia densitate a acestei planete. Deși acest lucru s-a dorit să fie de ajutor, a fost înțeles ca o încălcare a Liberului Arbitru. Ca urmare a acestui incident, carantina relaxată (fiind în efect la acea dată), constituind din veghea Gardienilor, a fost intensificată.
21.9Intervievator
Deci, când a început ciclul de 75.000 de ani, speranța de viață a fost în medie de aproximativ 900 de ani. Care a fost procesul și programarea mecanismului reîncarnării la acel moment?
Ra
Sunt Ra. Această întrebare este mai complexă decât majoritatea. Vom explica. Algoritmul încarnării la începutul celei de a treia densități a complexului minte/corp/spirit începe în întuneric, deoarece trebuie să înțelegeți această densitate ca pe una de somn și uitare. Acesta este singurul plan al uitării. Este necesar pentru entitatea de a treia densitate să uite, pentru ca mecanismul confuziei sau Liberul Arbitru să opereze asupra noului complex de conștientizare individualizat.
Astfel, entitatea de început este una a totalei inocențe, orientate spre comportament animalic, folosind alți-sinele doar ca extensii ale sinelui pentru conservarea sinelui. Entitatea devine încet conștientă că are nevoi care nu sunt animalice, care sunt inutile supraviețuirii. Aceste necesitați includ nevoia de companie, nevoia de bucurie, nevoia de frumusețe, nevoia de a cunoaște universul. Acestea sunt necesitățile de început.
Odată ce încarnările încep să se acumuleze, alte nevoi sunt descoperite: nevoia de îndemânare, nevoia de iubire, nevoia de înălțare a comportamentului animalic la o perspectivă mai universală.
Pe durata primei porțiuni a ciclului celei de a treia densități, încarnările sunt automate, și apar rapid, după încetarea complexului energetic a vehiculului fizic. Există o nevoie foarte redusă de analiză sau vindecare a experiențelor încarnării precedente. Pe măsură ce centrele energetice încep să fie activate într-o măsură mai semnificativă, o tot mai mare parte din conținutul experiențelor pe durata încarnării încep să aibă de-a face cu lecțiile iubirii.
Prin urmare, timpul petrecut între încarnări crește, pentru a oferi atenția cuvenită analizei și vindecării experiențelor din încarnarea precedentă. La un anumit punct în a treia densitate, centrul energetic de undă verde se activează, și la acel moment încarnările încetează să fie automate.
21.10Intervievator
Când încarnarea încetează să fie automată, presupun că entitatea poate decide momentul reîncarnării, pentru a beneficia de învățăturile dobândite pe durata încarnării. Își selectează entitatea părinții?
Ra
Sunt Ra. Este corect.
21.11Intervievator
La acest moment, aproape de sfârșitul ciclului, aproximativ ce procentaj din entitățile care se încarnează își aleg singure momentul?
Ra
Sunt Ra. Procentajul aproximativ este de 54%.
21.12Intervievator
Mulțumesc. Pe durata primului ciclu de 25.000 de ani, a existat vreo formă de dezvoltare industrială? A existat vreo mașinărie disponibilă pentru populație în aceea perioadă?
Ra
Sunt Ra. Răspunsul este nu, dacă folosești termenul „mașinărie” cu înțelesul intenționat de tine. Însă au existat diverse construcții de lemn și piatră, care au fost folosite pentru a obține hrană, și ca arme de atac sau apărare.
21.13Intervievator
La sfârșitul primilor 25.000 a existat vreo schimbare fizică rapidă, asemeni celei apărute la începutul ciclului de 75.000 de ani, sau este acest moment important doar pentru recoltare?
Ra
Sunt Ra. Nu a existat nici o schimbare exceptând-o pe acea în acord cu Energia Inteligentă, sau ceea ce ați putea numi evoluție fizică, care adaptează complexele fizice la mediul înconjurător, ca de exemplu schimbarea culorii pielii în funcție de zona în care trăiesc entitățile, și creșterea treptată a mărimii fizice datorită hranei îmbunătățite.
21.14Intervievator
Atunci avem situația în care, la sfârșitul primului ciclu de 25.000 de ani, Gardienii au descoperit că nu va exista nici recoltă de entități, pozitivă sau negativă. Ce s-a întâmplat la acel moment? Ce acțiune a fost întreprinsă la acel moment?
Ra
Sunt Ra. Nu a fost întreprinsă nici o acțiune exceptând aceea de a rămâne atenți la posibilitatea cererilor de ajutor sau informație, primite de la entitățile acestei densități. Confederația este preocupată cu protejarea condițiilor care asigură învățatul. Această preocupare în cea mai mare parte are de a face cu legea fundamentala a Liberului Arbitru.
21.15Intervievator
Atunci, grădinarii Confederației nu au întreprins nimic până în momentul în care unele plante, în gradina lor, au început să ceară ajutor. Este adevărat?
Ra
Sunt Ra. Este adevărat.
21.16Intervievator
Când a apărut prima chemare, și cum a apărut?
Ra
Sunt Ra. Prima chemare a fost cu aproximativ 46.000 de ani în urmă. Chemarea a fost de la cei de pe Maldek. Aceste entități erau conștiente de nevoia lor de a rectifica consecințele acțiunilor lor, și erau cumva derutate, în formă încarnată, de circumstanțele încarnării lor: inconștientul înțelegea, conștientul era însă derutat. Acest fapt a produs chemarea. Confederația a trimis iubire și lumină acestor entități.
21.17Intervievator
Cum a trimis Confederația această iubire și lumină? Ce au făcut ei, mai exact?
Ra
Sunt Ra. Există în Confederație entități planetare, care de pe planetă nu fac altceva decât să trimită iubire și lumină sub formă de izvoare pure, celor care cheamă. Acestea nu sunt sub forma gândului conceptual, ci sunt pură iubire necondiționată.
21.18Intervievator
A cerut primul principiu fundamental al Legii lui Unu (acela al Liberului Arbitru) să fie oferit timp egal grupurilor orientate spre serviciul sinelui?
Ra
Sunt Ra. Acest lucru nu a fost necesar, pentru o perioadă, deoarece orientarea entităților a fost de așa natură încât nu au existat chemări de orientare negativă.
21.19Intervievator
Ce orientare au avut?
Ra
Sunt Ra. Ele au avut o orientare astfel încât nu au cerut ajutorul direct al Confederației.
21.20Intervievator
Deoarece ajutorul Confederației nu a fost clar definit și înțeles, nu a fost necesar să fie balansat. Este corect?
Ra
Sunt Ra. Este corect. Ceea ce este necesar să fie balastat este oportunitatea. Dacă există ignoranță, nu există oportunitate. Când există potențial, fiecare oportunitate trebuie balansată, această balansare fiind cauzată nu doar de orientările pozitive și negative a celor care oferă ajutor, ci și de orientarea celor care cer ajutor.
21.21Intervievator
Înțeleg. Aici doresc să clarific un punct. Când a fost primul contact din partea Grupului Orion? Cu câți ani pământeni în urmă?
Ra
Sunt Ra. Precum am spus, Grupul Orion a încercat un contact cu aproximativ 60.000 de ani în urmă, după cum măsurați voi timpul.
21.22Intervievator
Îmi cer scuze. Am vrut să întreb despre prima încercare a celui de al doilea ciclu major. Am trecut cu întrebările la al doilea ciclu de 25.000 de ani. Cu câți ani în urmă a încercat Grupul Orion un contact în al doilea ciclu?
Ra
Sunt Ra. Următoarea încercare a Grupului Orion, în teritoriu mai fertil, a fost cu aproximativ 3.600 de ani în urmă.
21.23Intervievator
Cu alte cuvinte, nu a existat o încercare acum 46.000 de ani din partea Grupului Orion să facă contact. Este corect?
Ra
Sunt Ra. Este corect.
21.24Intervievator
A existat civilizația din Lemuria în acest al doilea ciclu de 25.000 de ani?
Ra
Sunt Ra. Nu a existat. Însă cei care au scăpat din distrugerea Lemuriei, prin catastrofa naturală, (și prin urmare, erau de origine Lemuriană) au continuat învățatul/predatul la locații întinzându-se din America de Sud în toată America, și continuând peste ceea ce a fost atunci un pod, care nu mai există acum. Ei au fost cei care au locuit în ceea ce azi numiți Rusia…
[sfârșit de casetă].
21.25Intervievator
Doar ca să îmi împrospătez mintea, cu câți ani în urmă a suferit Lemuria catastrofa?
Ra
Sunt Ra. Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 50.000 de ani în urmă. A început cu aproximativ 53.000 de ani în urmă și distrugerea a fost încheiată în ultima parte a primului master-ciclu.
21.26Intervievator
Ai intenționat să spui master-ciclu sau ciclu major?
Ra
Sunt Ra. Cuvântul corect este ciclu major.
21.27Intervievator
Mulțumesc. În acest caz, a avut distrugerea Lemuriei de-a face cu terminarea primului ciclu major, sau a fost o coincidență că distrugerea s-a întâmplat la terminarea ciclului?
Ra
Sunt Ra. Există o confluență energetică la sfârșitul unui ciclu major. Acest lucru a ajutat ceea ce a fost deja o mișcare inevitabilă a plăcilor tectonice de pe suprafața planetei.
21.28Intervievator
Mulțumesc mult. Îmi cer scuze pentru felul în care îmi formulez întrebările, dar astfel am clarificat în întregime acest punct. Mulțumesc.
Apoi, în al doilea ciclu major de 25.000 de ani a existat vreo civilizație avansată care să se dezvolte?
Ra
Sunt Ra. În sens de grandoare tehnologică nu au existat societăți avansate pe durata acestui ciclu. A existat progres între cei din Deneb, care au ales să se încarneze în corp fizic în ceea ce numiți azi China.
Au existat pași corespunzători pozitivi în activarea complexului energetic de undă verde în multe zone ale planetei, incluzând America, continentul numit Africa, insula numită Australia și zona numită India, precum și diverse grupuri de oameni risipite în alte zone.
Nici una din acestea nu a devenit ceea ce ai numi avansată, la nivelul de importanță al Lemuriei și Atlantidei. Lemuria a fost avansată datorită formării unor puternice complexe sociale, iar Atlantida a avut o foarte avansată înțelegere tehnologică.
Însă în zona Americii de Sud a planetei a crescut o mare inclinare vibratorie spre iubire. Aceste entități au devenit recoltabile la sfârșitul celui de al doilea ciclu major, fără a fi format în prealabil complexe sociale sau tehnologice puternice.
Aceasta va fi ultima întrebare pentru această sesiune, deoarece instrumentul este întrucâtva epuizat. Aveți o întrebare scurtă înainte de a termina contactul?
21.29Intervievator
Doresc să îmi cer scuze pentru o oarecare confuzie din partea mea în legătură cu întrebările despre al doilea ciclu de 25.000 de ani.
Voi întreba doar dacă putem face ceva pentru confortul instrumentului? Sperăm să avem azi o a doua sesiune.
Ra
Sunt Ra. Putem observa o lipsă de aliniere între carte, lumânare și perpendicularitatea cădelniței. Nu este suficientă pentru a crea probleme, dar, cum am spus, efectul cumulativ pe care îl are asupra instrumentului nu ajută. Sunteți conștiincioși. Este acceptabil să avem o a doua sesiune azi, cu condiția ca acest complex fizic al instrumentului să primească exercițiul fizic, necesar precum și masajul potrivit.
Sunt Ra. Vă las în iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului Creator. Adonai.