Sunt Ra. Vă salut în iubirea și în lumina Infinitului Creator. Începem comunicarea.
24.1Intervievator
Suntem puțin îngrijorați pentru sănătatea instrumentului. Are o ușoară congestie. Ai putea, te rog, spune dacă această sesiune este posibilă în această situație?
Ra
Sunt Ra. Complexului fizic al instrumentului are energiile vitale scăzute. Sesiunea va fi scurtată corespunzător.
24.2Intervievator
Instrumentul ar dori să fie făcut să tușească din când în când. Este posibil?
Ra
Sunt Ra. Te rog reformulează întrebarea specificând intervalul.
24.3Intervievator
Ea ar dori să fie făcută să tușească cel puțin o dată după fiecare răspuns.
Ra
Sunt Ra. Este posibil [Carla tușește].
24.4Intervievator
Mulțumesc. Modul în care intenționez să continui această carte este să trecem prin ultimul ciclu de 25.000 de ani, în care ne aflăm, și dacă este posibil, să investigăm puțin condițiile de a patra densitate, și astfel să găsim subiecte prin care să ne adâncim și mai mult în înțelegerea Legii lui Unu. Materialul de început nu mă aștept să fie foarte profund în ce privește Legea lui Unu. Sper însă să abordăm teme mai filozofice și mai avansate ale Legii lui Unu, astfel încât materialul discutat să progreseze într-o manieră clară și ușor de înțeles. Sper că am ales direcția bună pentru acest scop.
În ultima sesiune ai menționat că pe durata ultimului ciclu de 25.000 de ani Atlanții, Egiptenii și cei din America de Sud au fost contactați de Confederație, după care aceasta s-a retras. Am înțeles că după acest moment Confederația a stat un timp de-o parte. Ai putea explica motivele, consecințele și atitudinea următorului contact cu cei de pe planeta Pământ?
Ra
Sunt Ra. În cazul atlanților, informația extensivă oferită a rezultat în devierea acestora spre atitudinea războinică, care cu 10.821 de ani în urmă a dus la ultima catastrofă Atlantă.
Datorită acelor acțiuni sociale foarte mulți au fost obligați să se refugieze, atât din Atlantida, cât și din acea regiune pe care o numiți Deșerturile Nord Africane, unde unii Atlanți s-au refugiat după primul conflict. Schimbările planetare datorate armelor nucleare și armelor cu cristale au continuat, scufundând ultima masă de uscat a Atlantidei, cu aproximativ 9.600 de ani în urmă.
Rezultatele experimentelor egiptene și sud americane, deși nu atât de devastatoare, au fost la fel de departe de intenția originară a Confederației. Atât nouă, cât și Consiliului și Gardienilor, ne-a fost clar că metodele folosite nu au fost potrivite pentru această planetă.
Atitudinea noastră, prin urmare, a fost prudentă, cu perioade de observație și încercări continue de a descoperi metode creative, prin care contactul din partea entităților Confederației să fie util pământenilor. Informația oferită trebuia transferată cu cea mai redusă neînțelegere posibilă și, mai presus de toate, cu cea mai redusă șansă de a fi pervertită și transformată în antiteza intențiilor pentru care a fost oferită.
24.5Intervievator
Te rog fă instrumentul să tușească?
Ra
[Carla tușește]
24.6Intervievator
Mulțumesc. Presupun că pentru o perioadă Confederația a stat departe de planeta Pământ. Ce condiție a creat necesitatea următorului contact inițiat de Confederație?
Ra
Sunt Ra. Cu aproximativ 3.600 de ani în urmă s-a produs un influx al celor din Grupul Orion. Datorită creșterii influentei negative asupra prejudecaților de gândire și acțiune ale pământenilor, cei din Grupul Orion au fost capabili să înceapă lucrul cu cei a căror prejudecată din vechime era că sunt speciali sau superiori.
O entitate a Confederației pe care o numiți Yahweh, cu multe mii de ani în urmă, a folosit clonarea genetică provocând aceste prejudecăți în particular între acei oameni care s-au stabilit treptat în vecinătatea Egiptului, precum și în multe alte locuri, datorită refugiului rezultat din scufundarea continentului Mu. Aici grupul Orion a găsit sol fertil în care să planteze semințele negativității; aceste semințe fiind, ca întotdeauna, elitismul, sentimentul de superioritate, tentația de manipulare sau înrobire a altora.
Cel cunoscut ca Yahweh a simțit o mare responsabilitate față de aceste entități. Grupul Orion a reușit să imprime în mințile acelor oameni numele Yahweh ca fiind cel responsabil pentru această nouă informație negativă. În ciuda acestui fapt, Yahweh a fost capabil să profite de pe urma furtului identității de către Grupul Orion, iar numele lui de fapt a dobândit înțeles mai elocvent.
În acest context, Yahweh cel vechi (al cărui nume însemna „El vine”), acum rămas fără nume, a început să trimită filozofie orientată pozitiv acelor entități de pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 3.300 de ani în urmă. Astfel, porțiunea intensă a ceea ce a devenit cunoscut ca „Armagedon” s-a format.
24.7Intervievator
Te rog fă instrumentul să tușească.
Ra
[Carla tușește]
24.8Intervievator
Mulțumesc. Am o întrebare despre cum a intrat Grupul Orion acum 3.600 de ani. Cum au trecut ei de carantină? Au folosit ei efectul ferestrelor întâmplătoare?
Ra
Sunt Ra. În acel caz nu a fost necesar acest efect, deoarece a existat o chemarea legitimă pentru obținerea de informație negativă. Efectul ferestrelor întâmplătoare este aplicat de legile densităților când polaritatea este amestecată.
În acel moment carantina nu era patrulată foarte strict datorită faptului că polaritatea planetară era redusă, prin urmare rezistența la penetrare era de asemenea redusă. Însă pe măsură ce se apropie recoltarea din a treia densitate, acele forțe ale luminii lucrează după tăria chemării. Cei din Grupul Orion lucrează de asemenea doar în acord cu tăria chemării pe care o primesc. Însă această chemare pentru informație negativă nu este nici pe departe atât de puternică, cum este cea pentru informație pozitivă.
Prin urmare, datorită Căii Împuternicirii sau a „Pătratelor”, există o mare rezistență la penetrare împotriva informației negative. Dar, cu toate acestea, Liberul Arbitru trebuie menținut, iar cei care doresc informație orientată negativ, chiar dacă puțini, trebuie satisfăcuți, astfel transferul informației negative este ajutat de efectul ferestrelor întâmplătoare. [Carla tușește]
24.9Intervievator
Înseamnă că acum 3.300 de ani Yahweh, în încercarea de a corecta ceea ce a perceput ca greșeală (știu că nu doriți să folosim cuvântul greșeală), a început să transmită filozofie pozitivă. Au fost amândouă filozofiile, Orion și Yahweh, imprimate telepatic, sau au fost folosite și alte metode?
Ra
Sunt Ra. Au fost folosite alte două tehnici: Prima metodă a fost folosită de către entitatea care nu se mai numea Yahweh, care a simțit că dacă poate să răzvrătească entitățile superioare împotriva forțelor negative, aceste entități superioare ar putea răspândi Legea lui Unu. Astfel, această entitate, Yod Heh Shin Vau Heh, a aterizat între pământeni în formă de ființă încarnată și s-a împerecheat prin metoda normală reproductivă a complexelor fizice pământene, astfel născând o generație de ființe mult mai înalte care au fost numite „Anak” .
Cealaltă metodă, folosită mai târziu cu rezultate mai bune, a fost forma-gând, asemeni celei pe care o folosim adesea, pentru comunicarea cu pământenii, pentru a sugera misterul și sublimul. S-ar putea să fiți familiari cu anumite aparențe de această natură.
24.10Intervievator
Ați putea enumera câteva din aceste aparențe, după ce faceți instrumentul să tușească?
Ra
[Carla tușește]
Sunt Ra. Aceasta este informație pe care s-ar putea să o descoperiți fără ajutor. Însă vom indica pe scurt direcția, indicând așa numita roată în roată și heruvimul cu ochii permanent deschiși.
24.11Intervievator
Foarte bine. Au folosit entitățile din Grupul Orion aceleași metode de impresie acum 3.600 ani?
Ra
Sunt Ra. Grupul, sau imperiul Orion, a avut un emisar pe cerul planetei la acea vreme.
24.12Intervievator
Ai putea descrie acest emisar?
Ra
Sunt Ra. Acest emisar a fost de foc, și a fost ascuns de un nor pe durata zilei. Acest lucru a fost făcut pentru a nu produce nedumerire celor care ar fi văzut un asemenea vehicul, și, de asemenea, pentru a îl face să pară în acord cu imaginea entităților pământene despre Creator.
24.13Intervievator
Și cum a fost transmisă informația entităților care au văzut acest nor înflăcărat?
Ra
Sunt Ra. Prin telepatie, prin apariția acestui fenomen înflăcărat și prin folosirea formelor-gând au produs alte evenimente care au părut miraculoase.
24.14Intervievator
Atunci, au existat profeți care să fi consemnat în scris acel fenomen la momentul respectiv, sau imediat după aceea?
Ra
Sunt Ra. Cei din imperiu nu au reușit să își mențină prezența mult timp după anul 3.000 din istoria voastră și au fost forțați să părăsească cerul planetei. Așa numiților profeți le-a fost oferită adesea informație amestecată, dar lucrul cel mai negativ pe care Grupul Orion a reușit să îl facă, a fost să îi determine pe acei profeți să înceapă să vorbească de osândă. La acea vreme, profeția era ocupația celor care își iubeau semenii și doreau să fie de serviciu semenilor lor și Creatorului.
24.15Intervievator
După ce faci instrumentul să tușească…?
Ra
[Carla tușește]
24.16Intervievator
Ai putea să spui dacă Grupul Orion a reușit să polueze pe unii din profeții orientați pozitiv cu mesaje despre osândă?
Ra
Sunt Ra. Este corect. Următoare va fi ultima întrebare importantă a acestei sesiuni.
24.17Intervievator
Ai putea spune de ce a trebuit Grupul Orion să plece după 600 de ani?
Ra
Sunt Ra. Deși Grupul Orion a imprimat, în mintea celor care i-au chemat, ideea că fac parte dintr-un grup de elită, aceștia au fost dispersați, fiind forțați să trăiască ca o diasporă, astfel fiind forțați să devină o rasă mai umilă și mai onorabilă, mai puțin războinică și mai conștientă de bunătatea iubitoare a Unicului Creator.
Prin creația lor aceștia au dobândit o natură întrucâtva războinică și au fost orientați spre înrobirea altora. Dar chiar și acești oameni, pe care Grupului Orion i-a ales pentru superioritatea/inferioritatea genetică, au început să se simtă dezavantajați și persecutați datorită adversităților, astfel permițând sentimentelor de recunoștință față de vecini, familii și Unicul Creator să înceapă vindecarea sentimentele de elitism (elitism care a cauzat predispoziția spre putere asupra altora și natura lor războinică).
Aveți o întrebare scurtă la acest moment?
24.18Intervievator
Există un lucru despre care am citit recent care mă deranjează puțin….?
Ra
[Carla tușește]
24.19Intervievator
Nu este important, dar aș dori să știu dacă Dwight Eisenhower s-a întâlnit, fie cu Confederația, fie cu Grupul Orion, în perioada decadei 1950?
Ra
Sunt Ra. Cel de care vorbești a întâlnit o formă-gând care era imposibil de diferențiat de o persoană de a treia densitate. Acesta a fost un test. Noi cei din Confederație doream să vedem ce se va întâmpla dacă această persoană plăcută, simplă și extrem de pozitivă în orientare, fără o înclinare semnificativă spre putere, găsește informație pașnică, și de asemenea, doream să știm ce posibilități pot rezulta din acest lucru.
Am înțeles din această întâlnire că această entitate nu credea că oamenii aflați în preajma lui erau capabili să înțeleagă concepte care au de-a face cu alte ființe și alte filozofii. Din acest motiv, de comun acord, s-a ajuns la o înțelegere care să îi permită să își continue drumul, după care să ducă o foarte discretă campanie care să informeze treptat pământenii despre prezența noastră. Acest plan a fost abandonat, datorită evenimentelor apărute ulterior.
[Carla tușește]
Aveți o altă întrebare scurtă înainte de încheierea sesiunii?
24.20Intervievator
Cealaltă întrebare este dacă a existat o navă spațială și corpuri extraterestre mici care acum se află în posesia aparatului nostru militar?
Ra
Sunt Ra. Nu dorim să îți influențăm viitorul. Dacă ți-am da această informație, s-ar putea să îți dăm mai mult decât poți controla, având în vedere poziția întrucâtva neclară a agențiilor de informații și a celor militare la acest spațiu/timp. Preferăm să nu dăm această informație.
24.21Intervievator
OK, Îmi pare rău pentru deranjul cu acest tip de întrebări…
Ra
[Carla tușește]
24.22Intervievator
… dar le aveam în minte de câtva timp. Vom continua în sesiunea următoare cu Legea lui Unu, și vom încerca să intrăm mai profund în filozofie, pe măsură ce construim un punct de referință pentru acea filozofie. Mulțumesc mult.
Ra
Eu…
24.23Intervievator
O, vă rog. Aproape am terminat. Putem face ceva pentru confortul instrumentului?
Ra
Sunt Ra. Sunteți conștiincioși. Aveți grijă de aranjamentul brațelor instrumentului, când poziția corpului acestuia este mai ridicată.
Sunt Ra. Totul este bine. Este o bucurie să vorbim. Vă lăsăm acum prieteni, în iubirea și lumina Unicului Infinitului Creator. Bucurați-vă, prin urmare, în puterea și pacea Unicului Creator. Adonai.